EXCLUSIV – Doi bărbaţi fulgeraţi pe câmp
Publicat de Alexandru BOȘTINĂ în Breaking News la 19 mai 2012
În această dimineaţă, în zona localităţii Maia, doi bărbaţi au fost fulgeraţi. Unul dintre ei a fost carbonizat, iar cel de-al doilea a fost preluat de ambulanţă. George Damian, purtătorul de cuvând al ISU Ialomiţa a declarat că cei doi bărbaţi erau văcari şi au fost surprinşi de ploaie în mijlocul câmpului.
Revenim cu amănunte!
| UMANITAR |
„Bucurii muzicale: de la copii, pentru copii“
|
Miercuri, 16 mai 2012, Casa de Cultură Municipală, fostul Galax, a găzduit un concert umanitar, realizat cu sprijinul Protoeriei Slobozia, al Primăriei şi al Liceului de Artă „Ionel Perlea“. Lunar, cele trei instituții organizează serate muzicale, aceasta fiind prima acţiune de acest gen care s-a transformat într-un eveniment caritabil.
|
Publicat de Alexandra Mihalache în Ştiri la 18 mai 2012
Protoeria Slobozia, în colaborare cu Liceul de Artă şi Primăria Slobozia, a dorit să sprijine copiii cu probleme sociale din oraş. Cu ocazia zilei de 1 iunie, aceştia au vrut să aducă o bucurie în sufletul copiilor. S-au gândit la copii, la meritul lor de a beneficia de nişte fonduri pentru a face o excursie. Acţiunile umanitare de acest fel sunt din ce în ce mai numeroase în judeţ, iar binevoitorii reuşesc mereu, cu iniţiativa lor, să strângă sume de bani care merg în scopuri caritabile.
700 de copii la concertul umanitar
Aproximativ 700 de copii s-au adunat miercuri seara la concertul umanitar numit „Bucurii muzicale: de la copii, pentru copii“. Preţul biletului de intrare a fost de 5 lei. Evenimentul a urmărit strângerea unor fonduri care vor sprijini copiii ce provin din familii defavorizate, în întreprinderea unei acţiuni cu temă religioasă.
Asistentul social Anastasia Pătrașcu, de la Protoieria Slobozia, a vorbit despre concertul caritabil, din perspectiva obiectivului pe care l-a avut şi cum s-a desfăşurat acesta. „Se anticipează strângerea a circa 2.000 de lei. care vor ajunge la 30 de copii beneficiari ai biroului social. Este vorba despre acordarea unei şanse acestora, care vor merge cu ocazia zilei copilului, pe 1 iunie, la Mănăstirea „Dervent“ şi Mănăstirea „Sfântul Andrei“, din Constanţa. Va fi o mare bucurie pentru ei. Suntem la prima acţiune de acest gen şi sperăm că vom întreprinde şi la anul un astfel de eveniment caritabil“, a declarat Anastasia Pătrașcu.
Elevii Liceului de Artă „Ionel Perlea“ Slobozia, alături de cei de la şcoala nr.2 „Sfântul Andrei“ şi cei de la grupul şcolar „Alexandru Ioan Cuza“, au creat o atmosferă armonioasă a concertului. Au fost 22 de grupuri de copii, care, timp de două ore, au realizat un spectacol frumos, în scop nobil. „A fost atât muzică uşoară, cât şi muzică clasică. Chiar şi domnii profesori au cântat alături de elevii lor. A ieşit un concert aşa cum ne-am dorit. În urma concertului, cei 30 de copii cu probleme sociale vor putea merge la mănăstiri şi, astfel, scopul nostru în organizarea evenimentului va fi atins. Cu siguranţă, am reuşit să aducem bucurie în sufletul unor copii defavorizaţi“, a adăugat Anastasia Pătrașcu.
| ÎNGRIJORĂTOR |
Căpușele au băgat spaima în slobozeni
|
Prezenţa căpuşelor din ultimul timp în parcuri şi spaţiile verzi a speriat locuitorii din Slobozia şi din întreg judeţul Ialomița. Deşi nu au fost cazuri grave în ultimele zile, aceştia se feresc pe cât posibil de iarbă şi copaci. Copiii sunt foarte atent supravegheaţi de cei care îi însoţesc în parcuri, atunci când ies la joacă. |
Publicat de Alexandra Mihalache în Ştiri la 18 mai 2012
Potrivit declaraţiilor reprezentanţilor Unităţii de Primiri Urgente (UPU) Slobozia, în ultimele trei zile au fost decât două cazuri. Din fericire, niciunul dintre acestea nu a prezentat o gravitate mare şi nu a necesitat transportul pacientului către un alt spital.
Copiii, feriți de spațiile verzi
Valentina Anton, din Slobozia, a povestit despre incidentul pe care l-a avut cu băieţelul ei, anul trecut, muşcat de o căpuşă. „Băieţelul meu a fost anul trecut muşcat de o căpuşă. Am avut noroc că eu am realizat la timp ce se întâmpla. Îl durea tare şi imediat am intervenit să-i scot căpuşa. Nu s-a infectat, dar anul acesta îl ferim foarte tare de spaţiile verzi. Când suntem în parc, ştie că nu are voie lângă iarbă şi pomi“, a declarat mama acestuia.
Georgeta Lazăr a venit în parcul de la E14 cu nepoţelul, să se joace. Nu îl pierde din ochi nicio secundă, de teamă să nu fie muşcat de vreo căpuşă. „Nepoţelul meu are 3 ani şi 4 luni, el nu ştie ce s-ar întâmpla. În schimb, i-am explicat că nu are voie deloc în iarbă. Mi s-a spus, însă, zilele trecute, de femeia care îngrijeşte spaţiile de la Ialomita, că deţinuţii care igienizează verdeaţa de pe bulevardul „Unirii“ ar fi fost atacaţi de căpuşe. M-am cam speriat când am auzit. Mi-e teamă pentru nepot cel mai mult. Trebuie să iau măsuri de precauţie“, a declarat Georgeta Lazar.
Atenție la contactul cu solul și vegetația!
Conform specialiştilor, boala „Lyme“ este o infecţie cauzată de bacteria Citeşte restul acestui articol »
| Politică |
Cazacu Marinică are interzis la Consiliul Județean
|
Curtea de Apel București nu i-a dat dreptate lui Cazacu Marinică în conflictul privind legalitatea candidaturii sale la președinția Consiliului Județean. Acesta spune că va merge până în pânzele albe pentru a-și dovedi dreptatea. |
Publicat de Luchian ABEL în Ştiri la 17 mai 2012

Cazacu Marinică, liderul Alianţei pentru Ialomiţa
Până ieri a sperat Cazacu Marinică într-o soluționare favorabilă a contestației pe care a depus-o la Curtea de Apel București, în vederea acceptării candidaturii sale la președinția Consiliului Județean Ialomița. Liderii USL, cei care i-au pus bețe-n roate liderului Alianței pentru Ialomița, au contestat în instanță dreptul acestuia de a candida, motivând că, la momentul depunerii candidaturii, fostul prefect nu își încetase raporturile de serviciu, în speță cele de prefect al județului Ialomița, neîndeplinind astfel criteriile legale pentru a candida.
Pentru situația creată, Cazacu îl scoate vinovat pe Silvian Ciupercă, actualul lider al CJI. „Am folosit toate căile de atac. Din păcate, au fost respinse. Mi-a fost admisă neconstituționalitatea unui articol, însă cert este că am fost scos din cursa electorală. Concluzia trasă de mine este că Silvian Ciupercă vrea să câștige din nou alegerile în genunchi, făcând uz de toate căile pentru a elimina concurența. În acest moment, în Ialomița, oricine este mai bun decât Silvian Ciupercă. În opt ani, n-a făcut nimic pentru județul nostru, n-a creat locuri de muncă, n-a adus investitori“, a declarat Cazacu Marinică. Citeşte restul acestui articol »
| Şocant |
Un deținut de la Penitenciarul Slobozia și-a cusut buzele cu sârmă
|
Un nou caz șocant cutremură Penitenciarul Slobozia. Un deținut cu probleme psihice a recurs la un gest extrem pentru a atrage atenția asupra lui, deși mai are doar câteva luni până va fi eliberat condiționat. |
Publicat de Luchian ABEL în Ştiri la 17 mai 2012

Deţinutul nu e la prima abatere de acest gen
Pușcăriașul are 35 de ani și a fost trimis după gratii în anul 2009, pentru furt calificat. Deși mai are doar câteva luni până va păși în fața comisiei de eliberare a Penitenciarului Slobozia, deținutul este unul din protagoniștii principali ai scandalurilor și conflictelor iscate frecvent în spatele gratilor. Însă, de fiecare dată când este acuzat, acesta recurge la gesturi extreme, majoritatea constând în periclitarea propriei integrități fizice. Ultima ispravă a deținutului a avut loc în data de 11 mai, atunci când, după ce a fost tras la răspundere de un gardian, și-a cusut buzele cu sârmă.
Patru zile a făcut față durerii, însă n-a mai rezistat atunci când rănile provocate au început să se infecteze. Deși inițial a refuzat asistența medicală, a fost dus, în cele din urmă, la Spitalul Județean de Urgență Slobozia, acolo unde a beneficiat de îngrijiri medicale. Deși nu poate încă vorbi, starea lui este bună. „Putem pune gestul extrem pe seama limitării psihice cu care acesta este diagnosticat. Deținutul este din județul Ialomița și provine de la o casă de copii“, a declarat Maria Obrejan, purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Slobozia.
| Agricultură |
14.000 de cereri pentru fonduri europene, depuse la APIA
|
Începând de marţi, 15 mai, depunerea cererilor pentru aderarea la fondurile europene este penalizată cu 1%, până pe data de 30 mai 2012. Cererile de înscriere a suprafeţelor s-au depus la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA), instituție care derulează fondurile europene pentru implementarea măsurilor de sprijin finanţaţe din Fondul European pentru Garantare în Agricultură (FEGA). |
Publicat de Alexandra Mihalache în Ştiri la 17 mai 2012
Valentin Mihai, directorul APIA Ialomița, a declarat că cererile pentru înscrierea suprafeţelor vor fi penalizate după data de 15 mai. „Până la 15 mai, inclusiv, avem un număr de circa 13.650 de cereri, cu o suprafaţă totală de 326.328 de hectare. Până pe 30 mai, cei care se vor mai înscrie, vor suporta penalităţi de 1%.“
În ceea ce priveşte aprobarea fondurilor europene, mulţi tineri sunt optimişti. Măsura 112 „Instalarea tinerilor fermieri“, derulată prin Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP), i-a antrenat pe aceştia în cursa pentru o agricultură competitivă.
Fermierii ialomițeni, interesați
Aceeași măsură l-a convins şi pe Gheorghiță Mocanu, în vârstă de 26 de ani, să adere la fonduri europene pentru a-şi dezvolta proiectul în agricultură. Acesta a depus cererea de înscriere a suprafeţei pe care o are în posesie înainte de 15 mai, urmând ca, luna viitoare, să-şi depună proiectul pentru aderarea la fonduri europene, Citeşte restul acestui articol »







Comentarii recente